Nereida din gag

Printre indiosinecrasi faţă de tot ce e în afara universului mintal, lunatic, din afeliu, privesc la cel sexagenar, corosiv, stivindu-mă s-o i-au pe drumul cel bun, eu, lamura infernului, himera haosală, cu etica ce oferă doar nişte mânere, adulez şi mă prefac în aforism normal, sperând la scăpare. Nu există paradigma bun sau paradigma rau; nu există decât ce vreau eu sa fie. Ei sunt afară, iar eu sunt în mine. Etatea nu-mi permite mai mult; e nimb cu hodorogii decât cu un circar, chit că pt bunicii mei nu-s decât un boz ciumat şi isteţ.

Scurg căldura culorii-n ţeastă, mă pătrund intravenos, realizez ecouri diacetilmorfinice în arta plastică, vărs solubilul auditiv şi ura, m-i i-au pe Lucian şi cafeaua lângă mine, îmi aprind anomia şi îmi fac o excizie iluzorie a sentimentelor: o fată albastră geme, refulează scurgeri roşii şi plânge a negru, zămbind a astenie; în fundal, un ochi albastru, ciumat, semănând a vulvă, într-o ramă dreptunghiulară de ochelari, ascunde in spatele retinei o inimă mare, însă nulă, un revolver, genialitate si cadavrul unei virgine; estropiere si mizantropie.

Repet pt creearea idealului mymesis-ului; acest efect catharsis se topeşte şi-n Lucian: se învârte pe lângă mine cum se-nvârte şi Mihai pe scenă sau la repetiţii, cu mutriţa aia de Hoxton Tom McCourt şi tiparul de neo-nazist, vorbitor de idiş. Dar Lucian a mea nu vorbeşte idiş. Şi nu e nici neo-nazistă ce naiba. Însă obişnuieşte să-mi lase păr în scrumieră – şi eu obişnuiesc să las păr pe unde-mi cade, dar Lucian nu are cancer, iar eu nu sunt pisică la propriu. Şi tot orgolioasa de Lucian s-a pişat pe Studii în teren despre sexul ucrainean. Şi pisicile fumează. Şi totusi, e exorbitantă plăcera de-a şti că-mi voi vedea sexagenarii, privindu-mă exit fum, în clipa de gag a piesei şi a mea.


„Vezi, priveşte, micuţa mea, aceasta este iubirea.”
Dacă iubirea chiar ar arăta ca „o micuţă”, adică o fătucă destul de dezbracată, tolănită pe un pat, cântând la o vioară, în cazul meu la saxofon, iar mai jos de buricul fetei tolănindu-se nevinovat un pisoiaş schiţat din linii dese, apoi intrebându-se ce se intaplă dacă intoarce foaia şi o zgârie pisoiul, ar iubi şi himera haosală.
Iubirea arată a cancere, a mizcibilitate, a iazme, a esoterie –căci aşa e frumos şi aşa vreau eu. El mai are 6 luni, eu habarnam. Lepa meu, Lepa ca o chintesenţă, un nimb.