Parcurg ideea de Suniata, smulg mai conştientă ca niciodată perfuzia raţiunii; atât de rece, atât de violent. Curăţ o stradă a negării. Se păstreaza rece în palma mea fierbinte, plină de speranţă; fără nicio satisfacţie; îndepărtez impurul sentiment albastru. Mă ascund într-un iglu din coji de portocale, în pătura aspră a patului de spital şi-a minţii, sub estropierea ultimei speranţe. Realizez exodul mintal, în proporţii esoterice, admir cu abjecţie sfera extazică a singurataţii într-un doi iluzoriu, fumez o ultimă ţigară, mă joc cu universul. Emefer, realizez Moksha şi-mi umplu capul cu noduri. Luptând pt libertatea fiecărui fir, ader la uitarea albastrului chinuitor, invoc iubiri lunatice celeste, non-existente; materializez în pânză şi culoare Albastrul Prim, cu pretenţia de unică amintire.
Iubesc travestitul, dilatând ectodermele demenţei, îl găsesc o docrtină, o anihilare a indiferenţei de moarte. Protestantă a perfuziei eticii, profit de cele 6 luni rămase, 6 luni de nimb. Accept suferinţa interminabilă a văduvei. Privesc la cel iubit, orfan al muzelor abandonat, tigrul de cafea, transformându-se într-o nimfă agonică, tartor al cimitirelor de vise şi iubiri ascunse. Se bucură de acceptul din amorul împărtaşit de fiinţa nevrotică şi prea iubită; oscilează între sexul lui şi dorinţa de a ieşi sub o identitate divină: femeia.
Îmi pictez 6 ochi albastri pe coapse, mă atac cu o filipică dezolantă, ma pleznesc, amintesc fiecare detaliu, prima dorinţă, primul sărut, primul futai al realităţii, încarc revolverul, dau drumul muzicii, relaxării, lacrimilor, comediei, iluziilor, închid ochii, apăs pe tragaci şi mă bucur de luna de miere în roşu. Suicid mintal, banc morbid...
„Whit the last grape of my soul i’ll be blessing you.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu