Dragostea e un reflexxxx, ad-interim dorintei de moarte. Momente de aforism: adulare. Ma simt ca un nipon nihilist cand spun ca panteismul e o tampenie. Exist doar eu aici. "I am that I am". Sunt un tartor fara seva de lume, mizantrop; e plin de filfizoni.
“Azi noapte, in vis, medicii erau atenti şi duioşi, bolnavii-şi vindeau totul din casa si mureau mangaiati, cancerosi, in elegantele spitale cu asitente hipersenzuale. Trezit din vis, ma unesc cu valul multimii, cu sufletul tarfei, cu scleroza batranilor, cu neputinta tandra a betivului, cu furia adolescentului şi totusi, inima mea zace-n spitatul din vis.”
Ma uit inapoi - o dara de sange. Ma uit inainte - o pata neagra.
Tumorile se omogenizeaza cu corpul tau ca bulionul in ciorba, sperma in vagin, eminentii in clase cand se suna. Doar ca la mine e mai lent; gen: cosmonautii in cosmos: incet, dar sigur. Totusi o sa traiesc.
"“Fara de mine nu puteti face nimic” (Ioan 15,5), ne spune Mantuitorul, si oricat de multe fapte bune am face, tot “slugi netrebnice”(Luca 17, 10) am ramane inaintea lui Dumnezeu, Care este izvorul milostivirii. "
Vanzatori de iluzii. Regularea omogenizata a unei omeniri. Frica, prostie, spini si cruci. Institutii poleite cu scop dezintegrant, tot-unitar, identic si mecanic. Inchinuri, plecaciuni, mantuieli; te confesezi aiurea in fata unui tip, pe care nici nu-l cunosti, il vezi doar duminica dimineata sau de sarbatori ca citeste dintr-o carte, a carui scop e manipularea; ii pupi crucea si mana si “Doamne’ ajuta!”. Gata! Esti fericit si iertat, poti muri linistit. Toti vor in Rai, dar nimeni nu vrea sa moara, constienti, poate in acea nefututa camaruta a negarii, ca mori si mori si mori si gata. Dormi non-existent ca o leguma-n cosciug. Rai, rai, rai; iti iei ramas bun cand sangele intr-adevar curge si incepe comedia?
“Azi noapte, in vis, medicii erau atenti şi duioşi, bolnavii-şi vindeau totul din casa si mureau mangaiati, cancerosi, in elegantele spitale cu asitente hipersenzuale. Trezit din vis, ma unesc cu valul multimii, cu sufletul tarfei, cu scleroza batranilor, cu neputinta tandra a betivului, cu furia adolescentului şi totusi, inima mea zace-n spitatul din vis.”
Ma uit inapoi - o dara de sange. Ma uit inainte - o pata neagra.
Tumorile se omogenizeaza cu corpul tau ca bulionul in ciorba, sperma in vagin, eminentii in clase cand se suna. Doar ca la mine e mai lent; gen: cosmonautii in cosmos: incet, dar sigur. Totusi o sa traiesc.
"“Fara de mine nu puteti face nimic” (Ioan 15,5), ne spune Mantuitorul, si oricat de multe fapte bune am face, tot “slugi netrebnice”(Luca 17, 10) am ramane inaintea lui Dumnezeu, Care este izvorul milostivirii. "
Vanzatori de iluzii. Regularea omogenizata a unei omeniri. Frica, prostie, spini si cruci. Institutii poleite cu scop dezintegrant, tot-unitar, identic si mecanic. Inchinuri, plecaciuni, mantuieli; te confesezi aiurea in fata unui tip, pe care nici nu-l cunosti, il vezi doar duminica dimineata sau de sarbatori ca citeste dintr-o carte, a carui scop e manipularea; ii pupi crucea si mana si “Doamne’ ajuta!”. Gata! Esti fericit si iertat, poti muri linistit. Toti vor in Rai, dar nimeni nu vrea sa moara, constienti, poate in acea nefututa camaruta a negarii, ca mori si mori si mori si gata. Dormi non-existent ca o leguma-n cosciug. Rai, rai, rai; iti iei ramas bun cand sangele intr-adevar curge si incepe comedia?
Iti dai seama ca doi ani am facut dragoste cu un dildo? M-am innecat intr-o dragoste aberanta şi in extazul masurbarii, ca şi cand viata ar fi numai despre iubire; o iubire scurgandu-se ca in Dali. Doar ca aici nu a ramas imprimata; sau poate, ca intr-o fotografie. Fotografia anilor `70, sepie, care bagata la apa se duce naibii. Ramai doar cu o amintire, deşi, din ce in ce mai vaga, te sacaie mereu, la fel de intens. Treci peste. Defapt o negi – abia apoi treci peste.
Te chinuie talentul ? Puneti-o cu o nebuna bolnava de cancer!
Skinny Monday
Cand creierul ti-e pana gastei,
cand involuntar aprinzi filtrul in loc de frunza,
cand te doare tot spatele sau doar un picior,
cand simti ca buzele tale au un gust ciudat,
cand simti ceva ce te strange pe o coapsa,
cand nu-ti gasesti cercelul sau şoseta prin cearceafuri,
cand petele se omogenizeaza in saltea şi piele,
cand vezi un castravete şi ti-e sila sa-l mananci nefeliat,
cand simti ca ai un plastic sau un fir de par in gura,
cand trupul ti-e acoperit doar de un cearceaf,
cand chinuitor şi impedicat te silesti sa ajungi aşa la baie,
cand il vezi ca mai vrea, dar şti ca totuşi au fost 3 ore in care mai mult tu,
cand şti ca n-a fost decat un durex, care dupa o ora s-a rupt ca dracu, dar ai continuat sa-l foloseşti,
cand il vezi fluturandu-l intr-un cutit; cutitul cu care ti-ai taiat felia de paine,
cand ambii incepem sa radem isteric,
cand nu-ti vine sa crezi,
cand nu-ti pasa,
cand negi..
Mă ridic chinuitor din pat, mă închid in baie. Inhalez abjectul miros al parfumului prea bine cunoscut şi fumat în ultimele 3 ore, mă pierd în cap ca o târfă în 20 de cm. Creierul meu secretă spermii ale negării; printre migrene şi picături de vin mă privesc în oglindă, palidă, goală, udă; întrezăresc vânătăi noi pe şolduri şi coapse. Îm fundal se aude cu comă nişte muzică pusă de Ema şi ceva rapale din vocea şi râsul lui Betty. Creierul meu secretă până la refulare totală. Stă întins pe pat, trândav, notabil, tolănit ca o găină moartă şi jumulită, cu prosopul de faţă pus pe post de scrot si priveşte „târfa mică” cum îşi caută şoseta. „Oh, celest domn Goe, ai venit la paos?”.
Apoi m-am intalnit cu primul, la un bar şi nimic. Si atat.
"te-ai gandit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face daca ai şti ca o sa mori curand, nu? dar esti linistit, n-o sa ti se intample tocmai tie. ai un destin maret. astepti o minune, stii ca o sa vina pt ca asa se termina toate filmele americane.” Atunci esti liber sa iti doresti sa dai timpul inapoi, sa te intorci in ’93, sa-i pui lu’ taica-tu un prezervativ in buzunar; esti liber sa te joci la centrul ce comenzi, sa te inchini la oglizi, s-o iei mai razna decat esti, sa mori..
Sweet’n’sour cherry
Nu sunt sigura daca eu sau timpul existam. Dar cine ştie adevarul cand insaşi timpul, oamenii, razboaiele, utopiile, aberatiile, etica sunt un joc din sfoara? Combativ: noduri peste noduri, incalcite radial. Daca vinzi iluzii le creezi, daca incerci sa le dezlegi le creezi, daca iubeşti le creezi, apoi se rup in tine. O dai in afazie, iti mai pica cate un gag şi te gandesti cat de simpla e viata şi cat de incurcata e sfoara; cand te gandesti ca Toti oamenii işi creeaza propriile noduri, cu sau fara sa-şi dea seama ca defapt, poate, asta e substanta vietii. Pana la urma unde ar mai fi extazul? Daca totul ar fi perfect, exuberant, afabil...
Agonia e extazul.
Prima femeie coborata din Luna Aerolit. Te-am creeat, te-am omorat. Intoarce-te la mine, iubire lunatica si pururi visatoare. Cu un amalgam de impuritati in cap, nebanuind maine ce, simt ca greşesc, ştiu, te ingrop involuntar in capul meu si datorita lui relizez ca nici n-ai fost aici. Urletul surd se revarsa acum asupra ta, şi inconfundabil te regasesc in mine. Nu reuşesc sa te gasesc deacat aici, caci mintea si trupul meu sunt acum non-existente pt noi şi tot ce-a fost. Te reneg, te caut si urlu. Nu mai curg. Te contopeai in mine, eram totul. Soul fly in paradise and die. A fost de un ragnet si bolnav contagios de a-mi distruge lumea. 13 knifes and 14 swords are in my head. Si asa te-am pierdut in lumea de afara. M-a fisurat, m-a distrus, mi-a veşnic patat puritatea, lumea, iubirea lunatica, originara capului meu, fantasticul si nemultumirea de sine, in care mereu ma creeai. M-a fisurat, m-a distrus. Voi desena un copil mic, crengi usor decolorate, cu flori albastre, pe ale caror petale, sangele tau vesnic crud, ma va distruge pt o eternitate. Ma pierd usor in lumea de afara si realizez ca.. chiar o fac.
Nu sunt sigura daca eu sau timpul existam. Dar cine ştie adevarul cand insaşi timpul, oamenii, razboaiele, utopiile, aberatiile, etica sunt un joc din sfoara? Combativ: noduri peste noduri, incalcite radial. Daca vinzi iluzii le creezi, daca incerci sa le dezlegi le creezi, daca iubeşti le creezi, apoi se rup in tine. O dai in afazie, iti mai pica cate un gag şi te gandesti cat de simpla e viata şi cat de incurcata e sfoara; cand te gandesti ca Toti oamenii işi creeaza propriile noduri, cu sau fara sa-şi dea seama ca defapt, poate, asta e substanta vietii. Pana la urma unde ar mai fi extazul? Daca totul ar fi perfect, exuberant, afabil...
Agonia e extazul.
Prima femeie coborata din Luna Aerolit. Te-am creeat, te-am omorat. Intoarce-te la mine, iubire lunatica si pururi visatoare. Cu un amalgam de impuritati in cap, nebanuind maine ce, simt ca greşesc, ştiu, te ingrop involuntar in capul meu si datorita lui relizez ca nici n-ai fost aici. Urletul surd se revarsa acum asupra ta, şi inconfundabil te regasesc in mine. Nu reuşesc sa te gasesc deacat aici, caci mintea si trupul meu sunt acum non-existente pt noi şi tot ce-a fost. Te reneg, te caut si urlu. Nu mai curg. Te contopeai in mine, eram totul. Soul fly in paradise and die. A fost de un ragnet si bolnav contagios de a-mi distruge lumea. 13 knifes and 14 swords are in my head. Si asa te-am pierdut in lumea de afara. M-a fisurat, m-a distrus, mi-a veşnic patat puritatea, lumea, iubirea lunatica, originara capului meu, fantasticul si nemultumirea de sine, in care mereu ma creeai. M-a fisurat, m-a distrus. Voi desena un copil mic, crengi usor decolorate, cu flori albastre, pe ale caror petale, sangele tau vesnic crud, ma va distruge pt o eternitate. Ma pierd usor in lumea de afara si realizez ca.. chiar o fac.
DESCURAJEAZA-I! LOVESTE-I!
Te caut si urlu. Nu esti si nu vei fi. Am parte de un esoteric suicid in cap. Te inlocuiesc cu diacetilmorfina lui. Cu leucemia mieloida acuta, tragedia, reflexxxul de dragoste dintre doua personaje practic inexistente, refluxul de alcool, separate de sfera noastra. O singura lume - lumea mea. Spuneam odata ca le combin, ca le impletesc, amestec, contopesc. Mişmaş. Impletitura s-a pierdut de mult in vreo sticla ex-rom cu bilet. Sirena de Starbucks o va gasi si se va sugruma cu ea. La inmormantarea lor va canta scortisoara, si vom cinsti cu cappuccino. La inmormantarea mea va fi miros de crematoriu si un tub cu frisca. Un barbat solid care ma va tara dupa el, in caz de cutremur gen ’77, isi va baga capul in vaginul meu, si-l va scoate, ma va apuca de picioare, se va parasuta cu mine de la geam. Imi va baga degetele in vagin in timpul zborului si voi geme ca mortii si-mi voi aminti de cel ce ne-a distrus. Ma voi tari vesnic in golul din mine, un gol ce duhneste a dorinta si durere; pierdut in veci, ma vei iubi mereu.
Fiinta inmateriala, creeatie din lipsa si dorinta, arta ratatului, iubire, perefctiune. Durerea venelor; simt cum imi misuna sangele in vene. Il simt in cele mai adanci articulatii. Si nu, nu ma astept sa mor chiar acum. Nu-mi pasa, m-am obisnuit, nu mi-e frica. Iar S va fi mereu un criminal. Umanul inexistent cu niciun drept asupra mea sau a mintii mele. Violarea de intimtate a mintii o plateste cu moartea. Stiu. E doar in capul meu. Oricum, e mort.. si atat.
Criminalul urca in masina sa-mi explodeze in intestine – sa o faca. Lacrimile incep sa curga si incepe comedia. Rai, imi iau ramas bun, deja vine durerea, cand lacrimile incep sa curga si incepe comedia. Rai, imi iau ramas bun, deja vine setea, cand sangele intr-adevar curge si incepe comedia.
Ma exilez din nou in capul meu si vad ca toti ce-i din jurul meu ma privesc socati si muti, fascinati de agonia extazica ce imi sugruma capul si dau substanta de viitor psihopat a partii drepte. Taverna mea. Se contopeste in mine, fara sa ma distruga. Formam, involuntar, un tot unitar. Ne intalnim, dar nu ne cunoastem. Nevoia de oameni a murit de mult.
Simt cum ma atrofiez si ma reincarnez in mine intr-o pruna uscata. Oamenii sunt speriati de moarte. Eu nu. Frica? A murit si ea. Oamenii vad moartea un sfarsit, o ideea de alegere intre bine si rau, rai sau iad, dumnezeu sau diavol. Dar cand realizezi, intr-un ireversibil sfarsit, ca nu-i nici o putere divina si ca vanzatorii de iluzii au ajuns intr-un nesfarsit scop de organizare omogena a omenirii, privesti in jur si vezi ca toti sunt la fel, temeri si intrebari, intrebari si temeri; ceva ce dai si primesti intr-un enervant nesfarsit, refuzand sa crezi asta, caci ai vizionat prea multe filme americane sau seriale, cu acel fucking happy end, unde binele invinge raul, iar raul moare. Te bucuri ca moare si te tot bucuri; dar totusi, involuntar, ti-e jenibil in tine. Nu intelegi de ce. Ai uitat ca o sa mori? Stiu, ti-e frica. Dar daca respiri si te misti, muncesti, mimezi de-a sexul, produci si castigi, evident indeajuns pt maine, mananci si te inchini, nu inseamna ca traiesti. Treci peste si te gandesti ca mananci ca sa traiesti, ai un plaman de hranit si un organ de mosteneala. Fat-frumos nu exista. Eu vad moartea ca un nou inceput. Simt ca universul se va intoarce cu 24 de ore in urma si voi trai, o voi lua de la capat. Ca mortii ce-i drept. Daca ma voi reincarna intr-o libelula sau o iapa, o girafa verde cu cap de clown sau o nimfa, intr-o alta dimensiune sau tot aici, sau mult mai departe, Atlantida sau Germania de 1914, un eventual a. Chr., mi-e indiferent. M-am obisnuit cu ideea. E destul de amuzant sau tragic uneori. We all gonna die. Sau poate nu; poate o sa dorm etern, sau pana peste cimitir se va construi un mall, sau praful meu.. Praf.. Praf praf praf. Imi repet in capul meu, fara sa-si piarda sensul. Praf.. asta e. Praf. Oricum asta sunt moarta: praf. Caci nu ma ingrop intre voi. Praf..
Oricum mor in fiecare zi. Nu asta e problema. Defapt nustiu care naiba e problema mea. Am un gol. Sunt un gol, plin de substanta proprie ce-i drept, care n-are nevoie decat de sinesi. Si de materializarea fizicului, evident. Practic nevoia de tutun e mai mai mult psihica decat fizica.
Caut ceva, nustiu si nu ma intereseaza ce, vreau si urlu. Untouchable.
Intre mine si agony a fost la prima vedere.
Ma adun intr-o singura sfera, ma blochez si deschid ochii. Imi tapetez peretii in negru. E sfera unde n-ai vevoie decat de imaginatie. O sfera ce nu moare niciodata, ce cat timp se spune ca stai la poarta, te asteapta dupa moarte si mai deprte si mai departe. E metrixul tau, numit Moksha, unde poti sa faci, sa vezi, sa auzi, sa creezi, sa urli cat, ce si cum vrei.
Poti sa-ti largesti sfera, sa creezi, sa distrugi in armonie, poti sa fumezi pe tavan si sa pictezi in aer. Te exilezi, te distrugi, iti creezi un trandafir albastru, cu acel pururi sange crud-ti va curge-n palme si pe buze, te biciuesti cu el peste tumori si urli in extaz, ascultand acei Bush, cu capul la S si lumea de-afara. Revi cu capul in sfera si urli de placere. Te bucuri de ecstazul masturbarii, a cartii, a cafelei cu scortisoara, a betisoareleor parfumate; a florilor de cires, a cearceafului ros, pe care stati in fiecare dupa-amiaza, imbratisati, goi, mangaiati si tandri. Cobori usor pe trunchiul de cires si pare sa se intunece. Simti ca ceva te apuca de picioare si te trage in jos, dar nu te poti uita ce, caci reflexele nu te lasa; devi prea ocupata de tipatul extazic al spinilor care iti schimba mentalitatea. Te taie, franjurandu-ti toata carnea in spini si urli in extazul agonic. Te distruge si adori asta; lumea ta, parte din tine si din capul tau.
Te caut si urlu. Nu esti si nu vei fi. Am parte de un esoteric suicid in cap. Te inlocuiesc cu diacetilmorfina lui. Cu leucemia mieloida acuta, tragedia, reflexxxul de dragoste dintre doua personaje practic inexistente, refluxul de alcool, separate de sfera noastra. O singura lume - lumea mea. Spuneam odata ca le combin, ca le impletesc, amestec, contopesc. Mişmaş. Impletitura s-a pierdut de mult in vreo sticla ex-rom cu bilet. Sirena de Starbucks o va gasi si se va sugruma cu ea. La inmormantarea lor va canta scortisoara, si vom cinsti cu cappuccino. La inmormantarea mea va fi miros de crematoriu si un tub cu frisca. Un barbat solid care ma va tara dupa el, in caz de cutremur gen ’77, isi va baga capul in vaginul meu, si-l va scoate, ma va apuca de picioare, se va parasuta cu mine de la geam. Imi va baga degetele in vagin in timpul zborului si voi geme ca mortii si-mi voi aminti de cel ce ne-a distrus. Ma voi tari vesnic in golul din mine, un gol ce duhneste a dorinta si durere; pierdut in veci, ma vei iubi mereu.
Fiinta inmateriala, creeatie din lipsa si dorinta, arta ratatului, iubire, perefctiune. Durerea venelor; simt cum imi misuna sangele in vene. Il simt in cele mai adanci articulatii. Si nu, nu ma astept sa mor chiar acum. Nu-mi pasa, m-am obisnuit, nu mi-e frica. Iar S va fi mereu un criminal. Umanul inexistent cu niciun drept asupra mea sau a mintii mele. Violarea de intimtate a mintii o plateste cu moartea. Stiu. E doar in capul meu. Oricum, e mort.. si atat.
Criminalul urca in masina sa-mi explodeze in intestine – sa o faca. Lacrimile incep sa curga si incepe comedia. Rai, imi iau ramas bun, deja vine durerea, cand lacrimile incep sa curga si incepe comedia. Rai, imi iau ramas bun, deja vine setea, cand sangele intr-adevar curge si incepe comedia.
Ma exilez din nou in capul meu si vad ca toti ce-i din jurul meu ma privesc socati si muti, fascinati de agonia extazica ce imi sugruma capul si dau substanta de viitor psihopat a partii drepte. Taverna mea. Se contopeste in mine, fara sa ma distruga. Formam, involuntar, un tot unitar. Ne intalnim, dar nu ne cunoastem. Nevoia de oameni a murit de mult.
Simt cum ma atrofiez si ma reincarnez in mine intr-o pruna uscata. Oamenii sunt speriati de moarte. Eu nu. Frica? A murit si ea. Oamenii vad moartea un sfarsit, o ideea de alegere intre bine si rau, rai sau iad, dumnezeu sau diavol. Dar cand realizezi, intr-un ireversibil sfarsit, ca nu-i nici o putere divina si ca vanzatorii de iluzii au ajuns intr-un nesfarsit scop de organizare omogena a omenirii, privesti in jur si vezi ca toti sunt la fel, temeri si intrebari, intrebari si temeri; ceva ce dai si primesti intr-un enervant nesfarsit, refuzand sa crezi asta, caci ai vizionat prea multe filme americane sau seriale, cu acel fucking happy end, unde binele invinge raul, iar raul moare. Te bucuri ca moare si te tot bucuri; dar totusi, involuntar, ti-e jenibil in tine. Nu intelegi de ce. Ai uitat ca o sa mori? Stiu, ti-e frica. Dar daca respiri si te misti, muncesti, mimezi de-a sexul, produci si castigi, evident indeajuns pt maine, mananci si te inchini, nu inseamna ca traiesti. Treci peste si te gandesti ca mananci ca sa traiesti, ai un plaman de hranit si un organ de mosteneala. Fat-frumos nu exista. Eu vad moartea ca un nou inceput. Simt ca universul se va intoarce cu 24 de ore in urma si voi trai, o voi lua de la capat. Ca mortii ce-i drept. Daca ma voi reincarna intr-o libelula sau o iapa, o girafa verde cu cap de clown sau o nimfa, intr-o alta dimensiune sau tot aici, sau mult mai departe, Atlantida sau Germania de 1914, un eventual a. Chr., mi-e indiferent. M-am obisnuit cu ideea. E destul de amuzant sau tragic uneori. We all gonna die. Sau poate nu; poate o sa dorm etern, sau pana peste cimitir se va construi un mall, sau praful meu.. Praf.. Praf praf praf. Imi repet in capul meu, fara sa-si piarda sensul. Praf.. asta e. Praf. Oricum asta sunt moarta: praf. Caci nu ma ingrop intre voi. Praf..
Oricum mor in fiecare zi. Nu asta e problema. Defapt nustiu care naiba e problema mea. Am un gol. Sunt un gol, plin de substanta proprie ce-i drept, care n-are nevoie decat de sinesi. Si de materializarea fizicului, evident. Practic nevoia de tutun e mai mai mult psihica decat fizica.
Caut ceva, nustiu si nu ma intereseaza ce, vreau si urlu. Untouchable.
Intre mine si agony a fost la prima vedere.
Ma adun intr-o singura sfera, ma blochez si deschid ochii. Imi tapetez peretii in negru. E sfera unde n-ai vevoie decat de imaginatie. O sfera ce nu moare niciodata, ce cat timp se spune ca stai la poarta, te asteapta dupa moarte si mai deprte si mai departe. E metrixul tau, numit Moksha, unde poti sa faci, sa vezi, sa auzi, sa creezi, sa urli cat, ce si cum vrei.
Poti sa-ti largesti sfera, sa creezi, sa distrugi in armonie, poti sa fumezi pe tavan si sa pictezi in aer. Te exilezi, te distrugi, iti creezi un trandafir albastru, cu acel pururi sange crud-ti va curge-n palme si pe buze, te biciuesti cu el peste tumori si urli in extaz, ascultand acei Bush, cu capul la S si lumea de-afara. Revi cu capul in sfera si urli de placere. Te bucuri de ecstazul masturbarii, a cartii, a cafelei cu scortisoara, a betisoareleor parfumate; a florilor de cires, a cearceafului ros, pe care stati in fiecare dupa-amiaza, imbratisati, goi, mangaiati si tandri. Cobori usor pe trunchiul de cires si pare sa se intunece. Simti ca ceva te apuca de picioare si te trage in jos, dar nu te poti uita ce, caci reflexele nu te lasa; devi prea ocupata de tipatul extazic al spinilor care iti schimba mentalitatea. Te taie, franjurandu-ti toata carnea in spini si urli in extazul agonic. Te distruge si adori asta; lumea ta, parte din tine si din capul tau.
