O cafea cu Eva

dar pana atunci Lumanarea imi ramane cea mai fidela cititoare (dupa Ionut Caragea)

seminte de soare am plantat cu ea pe Venus,
muguri rari, dar vii au nascut
din maretia Lunii Aerolit:
o sfera neagra, un sentiment amar, o brija de inocenta si abjectia obscena;
un corp palid, cu sange murdar, piele fine si ochi ca de obsidian fulg de nea clorat..
aici ma opresc caci mi-am fript la limba si asta ma preocupa.
nu mai reusem sa prind decat mici gesturi din retorica Evei.
din acelas mar ne-am infruptat amandoua,
asteptand cu fruntea sus
caderea constantinopolului..
muzele mele au grija de mine, muzele mele mi-au adus abstract, pisici,
pe el l-au invocat.
a fost ca un pact cu diavolul, in care eu sunt singurul personaj al actului final. si e bine asa, caci sunt iarasi.. numai eu.
timpul sta pe locul cui nu trebuie, i-am spus Evei ca ar fi mai misto sa punem ecusoane pe masa.
tot ce mai pot face acum e sa o prind bland de mana pe Eva, sa-mi creez un nou camarad de drum, sa mai pastrez macar cotorul de mar, caci nu se stie ce razboi va mai urma, cu ce arme si droguri si boli voi mai lupta.
si totul pt satisfactie;
pt o cafea cu Eva..