Dreptate nu are acela care are dreptate,
ci acela care e fericit.
Parfumul aspru al ficţiunii
Ştiu că numai eşti amore mio, dar mai dă-mi o noapte de adio...
Vreau şi eu o portocală din care să iasă un măr în care se ascundă Jeanette care să ştie ce şi cum.
Tocmai când crezi că nimic numai are rost, că o sa mori, chiar curând, chemând izbăvitoare moartea, într-o formă paşnică si rabdătoare, ce-i drept.. tocmai atunici când nu faci nimic pt viitor, conştient că nu îl ai, tocmai atunci..
În fiecare zi de 14 îmi aniversez singurătatea, mă joc de-a coroana şi sceptrul, umblu la sistemul de comenzi, mă-nchin la oglinzi, mă joc cu universul…
Dar ştii, si 8 e zi de doi iluzoriu, cu el, cubul. Da, cubul negru cu dungi zgâriate, zebrate, ciclamen (doliu de lux): îl intorci pe toate fetele – rămâne identic, nepătat. Hai mă, am făcut şi noi 2 luni de soare.
Sirena şi tripul
Azi-noapte am fost Hitler, amfetamine, boli, şi puteri pierdute –dar n-am devenit dependentă, Parkinson nu am, şi Berlinul nici atât nu l-am pierdut- : când într-un final fericit am ajuns acasă, după 3 ore într-o infectă secţie de poliţie, interogări si poze frontal-orizontal, pt că un tembel a sunat la 112, speriat că a vazut nişte demenţi alergând cu răngi şi lese cu câini după ei, cu un steag negru în spinare şi o tipă cu o ţigară mai ciudată, care printre fumuri cânta la saxofon, îmbrăcată într-o salopetă plină de acuarele şi sânge, aşteptându-i în fundul deschis al unei dube, m-am dezbrăcat, am luat 2 somniferere –cu pretenţia să dorm câte o zi pt fiecare-, am ieşit pe câmp, am ţinut o filipică de vreo 10 min, am încercat să mai suflu-n saxofon, am adormit. M-am trezit pe iarba proaspată, abia acum şi mor de foame; mi-am propus aseară să intru in greva foamei, să simt jenibila umilinţă de a o face, de parcă chiar i-ar păsa cuiva. Dar aseară e aseară, iar tripul e trip. Mi-e foame. Şi da, iar l-am visat pe dobitocul ăla. Stăteam amândoi la umbra unei bucăţi de lemn, de care atârna spânzurată o chinezoaică, în roşu, având în mâinile mov, un borcan cu acel sourBlood chinuitor, care încă clipea. El sulfa mereu în păpădii crude şi-mi spunea poezii dezolante. În jurul nostru era plin de trandafiri albaştrii, care ne priveau ; pe el îl urmăreau cu ură şi abjecţie, iar la vedereau mea vărsau lacrimi negre. Din spini încă curgea un sânge roscat şi crud, picurând chinuitor cu ecouri colosale, rezonând doar în capul meu, pe care după câteva minute, l-am simţit ca băgat la maşina de spălat rufe. Chinezoaica a început să dea din picioare, eu am inceput să-l sărut pe gât, el era confuz Pe fine am devenit mai vampă decât sunt, sărutarile s-au transformat în muşcături grotesc de tandre, sugându-i sângele – şi nimic altceva. M-am trezit cu Lucian pe spate, care când se întinde îşi scoate gheruţele. Acum stă lânga tastatură şi cred că încearcă să-mi ţină o retorică cum că n-ar avea de gând să mă acompanieze în greva mea de 2 lei; „miau-miau” şi o gheară dulce.
Ziua a fost parfumul aspru al ficţiunii: mi-am amintit de el şi de acele zile, pt că tot ce a rămas din el sunt sfera şi demenţa, pt că sărbătoresc uitarea primului real, după atâtea urlete şi lacrimi, pt că n-o să mai simt vreodată acel sentiment, -reflex, nereflex, am simţit- şi totuşi mi-e dor... Ar trebui, deşi nu realizez în total, să-mi sărbătoresc şi schimbarea, adică, serios, uite, zâmbesc...
11 mai 09
Sete de elefanti
Carnavalul "Caldo bagno di sangue"
Fiecare trup fumează în iad. Fiecare trup frumează în iad.
Afară plouă. Ies pe câmp, desculţă, mă învârt cu mâinile în aer, trupul în ploaie, picioarele şi sufletul în noroi. Intru în casă, mă dezbrac, îmi fac o cafea. Mă târăsc confuză prin baie, mă arunc ca pleznită în pat, goală şi palidă, îmi aprind o tigară ; îmi curge sânge din nas şi aştept. Ieri am mulat un elefant. Vreau să fac schimb cu el; să nu mai urlu şi să plâng de durere, să nu mai văd, să nu mai aud, să nu mai simt sau să gândesc, să stau indiferentă, meditând, pe un raft prăfuit şi gol. Exil şi satisfacţie.
Neg nevoia de oameni, revin în fum şi aromă; un prieten te ajuta cu sufletul, un psihiatru cu mintea. Într-adevar, creierul e singura substanţă cu adevarat divină, şi tocmai, aşa bolnav, îl al pe al meu.
El a fost arma exciziei iubirii lunatice, a fost primul... Din cauza lui am ajuns cu degetul pe trăgaci. Aş spune tipic, dar e prea oribil.
Stăteam în apa rece din cadă, cu buzele rujate în sânge şi îmi simţeam nările călduţe. Aşteptam să vină Lepa, să-mi aducă o ţigară şi să mi-o aprinda. Să-mi sărute buzele şi să se bage, îmbrăcat, lânga mine, în apa sloi. Să ma strângă în braţe, să-mi şteargă rujul organic, să fredoneze Bonedriven, să mă lase să ma joc din priviri cu ochii aia mari şi gri, iubitori şi calzi, uneori rimelaţi, să-mi spuna pt ultima oară „Te iubesc” şi apoi să mă lase să mor. Toate s-au intâmplat, dau eu n-am murit.
Stăteam în apa rece din cadă, cu buzele rujate în salivă şi îi simţeam buzele sărutându-mi fruntea. Asteptam neştiind şi nevrând s-o fac. Negare şi exil mintal. Şi apa s-a-ncălzit cu roşu aprins.
Apoi m-a trezit un zgomot. M-am dus, sprijinindu-mă de pereţi, lăsând dâre optimiste de apă în urma, să văd. Erau Lucian şi elefantul; de data asta un elefant cam spart. S-a spart elefantul. A murit înaintea mea. Înţelegi?
Dragostea nu alungă dorinţa de moarte. E o altă mască a ei.
Sfărâm o fiinţa; prin sărutari îmi împart inima albastră. Tăiaţi de timp şi nostalgie, ca într-un embargo, estompez un nimb intim, profanez un suflet prea puţin adulat, cu mintea la cel aferat – uzurpatorul şi frumoasa coz - ; am tot dreptul să o fac... Devin neurină, refulez a neurastenie. Redevenim hermafroditişti, vărsăm sânge, lacrimi, sperme; ne iubim.
În 14 dansuri triste, albastre, din Luna Aerolit, privesc la cel de netins, mă intorc şi vărs a sărat în mare pt fiecare sărut. Mă contopes într-o altă dimensiune, cum mă pierdeam la 5 ani prin cearceafuri. Ascult cum îşi plânge în nopţile abiotice, ascuns de mine în fictiv, crezând ca dorm : „mi-ar place să fiu acela cui destinul te păstrează în tainiţele lui… „. Nu există destin sau divinitate. Există ce vrem noi iubitule.
A rămas o umbră, o sferă, o dementă.
Primul ca primul, al doi-le ca al doi-lea, iar ultimul ca cel d’intâi.
Colorat, pe scene, pauze, gag-uri, spaime, emoţii, cu jonglerii, căderi, acre fiasco-uri, prea mult de neatins, prea ciudat de iubit, şi gata, s-a terminat.
Tipul cu teartul de păpuşi, tipa cu săbiile, tipii cu focul, tigrii, girafele.
10 mai 09
Blue coffee tiger
Simt cum îmi trăiesc a zece-a viaţă. Carnavalul meu e pe cale să se termine. Defapt, creieriul - ikebana.
Balconul nostru a devenit seră. Ne-am luat dalmaţian. Lucian mă zgârie. Lepa se joacă cu o perucă. Eu mă sinucid în cap. Tu ce faci?
Le père s’est pendu/ à la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet /Tou les trois suivent/ le tic-tac de père.
9 mai 09
Muza ca miză
Mazilesc, sunt un mentor al tartorului, disturb şi sparg masca iluzorie a suferinţei, dintr-un labil melancolism, mă trezesc în durul aforism al realităţii. Aferatul meu, acum lacheu,
aşteaptă pomana iubirii la a lui camenă, Terpsichore, încornorata. Muza dansului cu ochi legaţi, posedând o iazmă a plăcerii, o larvă a demenţei, oscilând între ea si amorul lui,
amor trupesc, mascat de ad-iterimuri şi embrioni abiotici, mai duri ca 13 sedative. Tipul savanului dement a murit, acum, lasând în urmă o confidenţă fictivă, ce se arată din ce în ce mai dezolantă.
5 mai 09
Intunecare
Când totul e nimic, ciudat, pierdut, confuz. Simt cum lupt cu o excresenţă a raţiunii, pt pro şi contra perfuziei, pt anihilarea eticii, pt demenţă, pt mine. I’ll be your poison and you’re pain, i’ll be your struggle to my insine. Suprasolicitare
3 mai 09
Statul cu doar doi
Dragul de el, iar a pus detergent in loc de sare. Iar mi-a fost rău si am scos clăbuci pe rect. Puteam să mor ca o târfă in overdose, in chinuri, după o zi lungă, groasa si aglomerata. Iti dai deama ce pierdere?
Mi-e dor sa ma joc in parul ala mai negru si mai lung ca al meu, mi-e dor să te ciufulesc.
